De ce femeilor le este interzis să meargă pe Muntele Athos: „Pentru că au nevoie, călugării, de linişte şi rugăciune”

Muntele Athos, o enclavă spirituală situată pe peninsulă Halkidiki din nordul Greciei, se distinge în lumea ortodoxă prin dedicarea sa exclusivă vieții monahale masculine. Acest teritoriu sacru, acoperind 360 km pătrați și găzduind 20 de mânăstiri ortodoxe, reprezintă un loc de refugiu și rugăciune pentru peste 1.500 de monahi. Statul monastic, cu autonomie administrativă și capitala la Karyes, impune o regulă veche de secole: interdicția accesului pentru femei, o tradiție ce își are rădăcinile într-o legendă despre Fecioara Maria.

Legenda fondatoare: Protecția divină a Fecioarei Maria

Conform tradiției, Muntele Athos a fost consacrat drept „Grădina Maicii Domnului” chiar de Fecioara Maria, care, împreună cu Sfântul Ioan, ar fi ajuns aici într-o călătorie spre Cipru. Impresionată de frumusețea locului, Maria a cerut ca acesta să-i fie oferit ca un sanctuar al păcii și mântuirii. Un decret ceresc a confirmat dorința ei, iar de atunci, prezența feminină pe munte a fost strict interzisă, o regulă pecetluită de împărații bizantini prin actul cunoscut sub numele de Avaton.

O tradiție controversată: Excluderea femeilor de pe Muntele Athos

Interdicția impusă femeilor de a păși pe Muntele Athos a fost adesea subiect de dezbatere și controversă. Părintele Pahomie, de la Mănăstirea Vatoped, explică că restricția are la bază motive ascetice și duhovnicești, menite să păstreze liniștea și concentrarea monahală.

Femeilor nu li se face o nedreptate pentru că în primul rând în Sfântul Munte este cinstită o femeie, este cinstită Maica Domnului. Însăşi Maica Domnului a ales locul acesta pentru a fi un partenon bărbătesc, a fi un loc rezervat numai monahilor, pentru că au nevoie, călugării, de linişte şi rugăciune. Criteriile sunt pur ascetice, pur duhovniceşti. S-ar pierde liniştea acestui loc dacă ar veni foarte mulţi turişti. De aceea nici nu sunt numiţi turişti cei ce vin aici, ci închinători, pelerini, explică părintele Pahomie.

În ciuda acestei interdicții, femeile sunt pomenite în rugăciunile călugărilor, care se roagă pentru ele în bisericile de pe munte, arătând că respectul și onoarea acordate Fecioarei Maria se extind asupra tuturor femeilor.

Deși regula este strictă, au existat excepții rare de-a lungul timpului, acordate unor familii regale sau, în secolul al XIX-lea, soției țarului Nicolae I al Rusiei.

Istoria și isolarea: viața pe Muntele Athos

Tradiția monahală pe Athos datează din secolul al IV-lea, când primii pustnici au căutat izolarea completă pentru a se dedica vieții spirituale. Accesul pe munte este posibil doar pe mare, iar ziua liturgică athonită urmează calendarul iulian și ora bizantină, marcând un ritm de viață profund ancorat în tradiție. Pelerinii care vizitează Athosul sunt considerați închinători, nu turiști, subliniind caracterul sacru al călătoriei lor.

Prezența românească pe Muntele Athos

România are o legătură spirituală și istorică profundă cu Muntele Athos, mulți domnitori români contribuind generos la înzestrarea mânăstirilor athonite. Deși nu există o mânăstire românească propriu-zisă, schiturile Sfântul Ioan Botezătorul și Lacu, locuite de călugări români, păstrează vii tradițiile și spiritualitatea românească în inima monahismului ortodox.

Mănăstirile Athosului: Arhitectura și comorile artistice și religioase

Mănăstirile de pe Muntele Athos reflectă o varietate de stiluri arhitecturale, de la bizantin la neobizantin și baroc.

Mănastiri:

• Mănăstirea Marea Lavră: construită în secolul al X-lea, este un exemplu remarcabil de arhitectură bizantină, cu ziduri fortificate, turnuri și o biserică centrală cu o cupolă impozantă.
• Mănăstirea Vatopedi: construită în secolul al X-lea, are o combinație de stiluri bizantin și neobizantin, cu o biserică cu cinci cupole și un refectoriu cu fresce impresionante.
• Mănăstirea Iviron: construită în secolul al X-lea, are o arhitectură fortificată, cu ziduri înalte și turnuri de apărare. Biserica centrală este construită în stil bizantin, cu o cupolă centrală și mozaicuri bogate.
• Mănăstirea Hilandar: construită în secolul al XII-lea, este un exemplu de arhitectură sârbească medievală, cu o biserică cu trei cupole și un refectoriu cu fresce ce ilustrează scene din viața Sfântului Sava.
• Mănăstirea Zografou: construită în secolul al X-lea, are o arhitectură bulgară medievală, cu o biserică cu o singură cupolă și fresce ce ilustrează scene din viața Sfinților Chiril și Metodie.

Comori artistice și religioase:

Mănăstirile de pe Muntele Athos găzduiesc o colecție impresionantă de comori artistice și religioase, incluzând:

• Icoane: Mănăstirile Athosului sunt renumite pentru icoanele lor făcătoare de minuni, considerate a fi pline de har divin. Unele dintre cele mai faimoase icoane includ „Portărița” de la Mănăstirea Iviron, „Vatopedina” de la Mănăstirea Vatopedi și „Tricheirousa” de la Mănăstirea Hilandar.
• Manuscrise: Mănăstirile Athosului dețin o vastă colecție de manuscrise vechi, incluzând Biblii, Evanghelii, vieți de sfinți și alte texte teologice. Multe dintre aceste manuscrise sunt decorate cu miniaturi elaborate și caligrafie artistică.
• Moaște: Mănăstirile Athosului găzduiesc moaștele sfinților, considerate a fi surse de binecuvântare și protecție divină.
• Alte obiecte: Mănăstirile Athosului dețin o varietate de alte obiecte artistice și religioase, incluzând veșminte liturgice, cruci, potire și alte obiecte de cult.

Muntele Athos: Un simbol al Ortodoxiei

Considerat alături de Țara Sfântă, Sinai și Tabor, unul dintre pilonii spiritualității ortodoxe, Muntele Athos reprezintă nu doar un refugiu pentru cei în căutarea liniștii și a mântuirii, ci și un bastion al tradițiilor și culturii bizantine. Regula sa strictă și izolarea față de lumea exterioară îl transformă într-un tezaur spiritual, unde fiecare piatră și rugăciune aduc mărturie a unei credințe neclintite și a unei istorii pline de devoțiune.